Pentru Kanal D cuvintele bucuros, popular, irefutabil şi coiot reprezintă cuvinte obscente. Nimic despre showul greţos al Alinei pentru că e posibil ca unii să mâncaţi în timpul ăsta. Dacă…
Aseară, în loc să casc ochii şi să deschid gura la Eurovision, mai bine am băut o bere şi m-am uitat la Prison Break, mai ales că ştiam că erau ultimele două episoade (mai târziu am aflat că mai sunt încă două).
Eurovisionul e un concurs politic. Normal că vor câştiga întotdeauna ţările cu mulţi „pretini şi tovarăşi”. Noi nu suntem importanţi şi nici nu vom fi, iar speranţele de a câştiga penibilitatea de concurs tind către minus infinit, atâta timp cât metoda de votare rămâne neschimbată.
O idee: juriu internaţional care să acorde note. Iar publicul să poată doar să voteze, de exemplu, prestaţia scenică sau cel mai prost concurent. Sau cea mai bună interpretă. Sau cea mai penibilă ţară. Ba nu, că aici am câştiga noi de fiecare dată.
Întrucât Blogatu mi-a luat-o înainte, nu pot include piesa câştigătoare (Norvegia), dar vă propun o alta, asemănătoare ca şi coregrafie. Nu susţin că e plagiată pentru că nu seamănă, dar e mult mai interesantă: (more…)
După patru ani de facultate, e timpul să mă relaxez cu o binemeritată… sesiune.
Mda, am intrat în focuri şi sper să ies cel puţin la fel de întreg ca Bruce Willis. Aşa că voi scrie doar când mă vor plictisi foarte tare materiile de examen. Uraţi-mi baftă… dacă încă aţi mai tastat adresa blogului în browser.
Acum, puţîn offtopic. Aseară am văzut episodul 22 din ultima serie a Prison Breakului, primul serial la care m-am uitat cu sufletul la gură. Finalul imprevizibil, ca de obicei îmi lasă un gust amar, însă mai bine vă uitaţi la episod ca să nu vă stric eu plăcerea.
Cică nu e ultimul episod, vor mai apărea încă două episoade, pe care eu le numesc „de lămurire”.
O fază delicioasă din ultimul episod pe care nu o consider chiar spoiler, dar dacă nu vă interesează nu apăsaţi: (more…)
Ieri după un examen, coordonatorul de an ne-a pus să ne spunem nemulţumirile în legătură cu cei patru ani în care am tocit coatele pe băncile facultăţii. I-am răspuns că nu mi-au plăcut pentru că NU am învăţat nimic. Şi nu pentru că aş fi fost leneş, ci pentru că nu era nimic de învăţat.
Toată lumea se bazează pe memorie pentru viaţa de zi cu zi. Însă la şcoala românească memoria este baza informaţiei. Materia nu trebuie înţeleasă, ea trebuie tocită. Pentru că aşa sunt realizate şi subiectele: definiţii, cursuri întregi. Adică tu, ca student funcţionezi ca un harddisk. Nimeni nu te întreabă: „Bă boule, ai înţeles ceva din cursul ăla. Îţi va folosi pe viitor?”
Ca la noi la nimeni. În toate ţările dezvoltate, se pune accent pe dezvoltarea capacităţilor studentului, nu pe reţinut. Când şî unde îmi va folosi mie debitul util al unui motor hidraulic liniar? Sau modelarea matematică a (more…)
Ieri am fost la expoziţia Dino Park din Braşov. Reclama părea mişto, se anunţa ceva deosebit. Cică dinozaurii respectivi au „jucat” şi în Jurassic Park. Probabil în versiunea pentru orbi.
Biletul a costat „numai” 15 lei, iar în interior erau numai puşti de cinci ani împreună cu bunicul sau părinţii. Se agitau mai tare ca o sticlă de suc, alergau şi rădeau cu gura până la urechi. Aveau şi un punct de atracţie: o lădiţă cu nisip în care erau „îngropate” nişte oase de dinozaur. Iar ei, ca nişte mici arheologi, trebuiau să le descopere folosind pensula din dotare.
Un puşti de vreo 6 ani a învăţat lecţia de viaţă de la bunicul său, care l-a furişat pe lângă ochiul ager al portarului. M-a uimit (more…)
Ştie când sunt examenele, dar pe el îl interesează cele două zile dinaintea examenului.
Cu două zile înainte de examen studentul conştientizează pericolul. Apoi bea un PET, bagă un CS şi doarme.
În ziua precedentă examenului se pregăteşte ca atare: trage la xerox cursurile, le micşorează, eventual scoate la imprimantă nişte cursuri aterizate în inbox. Îndoaie, decupează, rupe. Face rugăciuni, trânteşte dumnezei, sfinţi şi rude apropiate de-ale profului. Pregăteşte servite, oarbe, paraşute în speranţa unui ajutor divin, mult prea hulit.
În ziua examenului se trezeşte dimineaţă. Să fie primul, ca să aibă de unde alege locul. Normal că toţi s-au gândit la asta, iar sala e arhiplină. Nimereşte într-una din primele bănci, evitate chiar şi de tocilari.
Începe examenul, vin şi subiectele. Rudele profului sughiţă de la atâtea înjurături. Perdelele tremură, iar jaluzelele dansează de la murmurul şi foşnetul din clasă.
Aşteaptă un minut, timp în care speră că şi cei din spate sunt la fel de (more…)
Ca orice român însetat de bani, am pus şi eu la loto. De fapt nu eu, pentru că mie mi-e lene să stau la coadă, ci ai mei. Cum crezi…
