Studentul la poli

Ştie când sunt examenele, dar pe el îl interesează cele două zile dinaintea examenului.

Cu două zile înainte de examen studentul conştientizează pericolul. Apoi bea un PET, bagă un CS  şi doarme.

În ziua precedentă examenului se pregăteşte ca atare: trage la xerox cursurile, le micşorează, eventual scoate la imprimantă nişte cursuri aterizate în inbox. Îndoaie, decupează, rupe. Face rugăciuni, trânteşte dumnezei, sfinţi şi rude apropiate de-ale profului. Pregăteşte servite, oarbe, paraşute în speranţa unui ajutor divin, mult prea hulit.

În ziua examenului se trezeşte dimineaţă. Să fie primul, ca să aibă de unde alege locul. Normal că toţi s-au gândit la asta, iar sala e arhiplină. Nimereşte într-una din primele bănci, evitate chiar şi de tocilari.

Începe examenul, vin şi subiectele. Rudele profului sughiţă de la atâtea înjurături. Perdelele tremură, iar jaluzelele dansează de la murmurul şi foşnetul din clasă.

Aşteaptă un minut, timp în care speră că şi cei din spate sunt la fel de bâtă ca şi el. Ghinion, până şi cel mai prost a prins un loc bun, de unde se poate inspira. Încearcă să se foaiască, poate prinde ceva de la vecinu’. Evident că toţi vecinii au alte subiecte, iar vecinul din dreapta e mai prost decât el. Nici măcar nu ştie la ce materie se dă examenul. Nici măcar nu ştie că a început examenul.

Începe o discuţie cu vecinul mai slab de înger. „Plecăm”. „În câteva minute”, sperând la un miracol divin între timp.

Planul B: scrie pe lângă subiect. După un minut termină fraza şi se gândeşte la alt plan de rezervă. Fiţuicile îndesate în pantaloni nu-i sunt de niciun folos pentru că asistentul se holbează exact la el.

După câteva minute pierdute numărând păianjenii de pe tavan, studentul se ridică şi pleacă. Predă victorios foaia cu numele, prenumele, grupa şi fraza. Ajunge în cămin, bea o bere, fumează o ţigară şi trage o băşină. Dă-l dracu de examen, mai are o şansă şi data viitoare…