Are frâne

Mergeam într-o zi pe  trotuar şi am văzut nişte puştani care aveau între 7 şi 10 ani care se jucau pe carosabil. La un moment dat apare o maşină, care nu avea viteză prea mare. Oricum i-a văzut pe tâmpiţi cum se jucau pe mijlocul străzii, aşa că i-a claxonat din timp.

Unul din puşti se fereşte, dar în acelaşi timp îl avertizează  pe tovarăşul de joacă (nu, nu pe Odiosul) de faptul că se apropie o maşină. Enervat că i s-a oprit jocul (fotbal parcă) puiul de drac răspunde : „Lasă-l că are el frâne!”.

În cazul lui, maşina a avut frâne, iar şoferul le-a şi folosit.

Ştiu cât am tremurat eu când, întorcându-mă cu maşina de undeva, mi-a sărit un copil de vreo 4-5 ani în faţa maşinii, imediat după o curbă. Copilul a fugit fix în faţa maşinii şi a rămas acolo, speriat. Frâne am avut, prezenţă de spirit şi viteză redusă de asemenea. Copilul şi-a luat-o de la tac’su, un munte de om, iar eu până acasă m-am gândit la ce s-ar fi întâmplat dacă…

O concluzie: în momentul când ţi-ai asumat responsabilitatea să faci un copil, asumă-ţi şi responsabilitatea creşterii lui! Nu te baza pe Cel de Sus, care e milostiv şi bun şi care va veghea asupra plodului, pentru că sigur într-o zi îl va chema până sus la el. Şi fi sigur că nu-l va chema pentru câteva minute!