Uraganul Sandy a lovit coasta de est a Americii. Big deal, noi avem probleme mult mai importante decât o furtună cu nume de fată. Nu ştiu ce-i pe la televizor, însă siteurile lor abundă de ştiri cu uraganul. Pe unde-a fost, ce-a făcut (probabil ce-o fi mâncat la prânz, cu ce piţipoancă umblă). Deh, neinteresant.
Totuşi o ştire mi-a atras atenţia. O familie de americani retardaţi a decis să rămână în casă, deşi zona trebuia să fie evacuată. Îi ştiţi pe oamenii de genul, avem şi noi românii noştri. Se pare că prostia e universală, nu numai la noi. Vin inundaţiile? Sigur se găsesc vreo doi-trei viteji care refuză să-şi părăsească locuinţa. Au amintiri acolo domne, nu o pot părăsi cu una cu două. Vine zăpada de cinci metri? Nope, avem lemne, ne ajung până la primăvară. Şi bineînţeles, când se văd în rahat până la gât, apelează 112. Să vină, să ne facă, să ne dea, că şi noi plătim taxe.
Soluţia autorităţilor în faţa dobitocilor? Hai să-i punem să semneze PE PROPRIE RĂSPUNDERE. Nu, nu asta e soluţia. Soluţia e să-i iei pe sus, îi urci în dubă şi pleci cât poţi de repede. Urlă ce urlă, apoi se liniştesc. Le-ai salvat viaţa, ar trebui să-ţi pupe tălpile.
Revenind la ştirea de mai sus: cât de dobitoc şi egoist poţi fi să-ţi obligi familia să stea în mijlocul uraganului? Cum rahat te poţi numi tată, când refuzi să-ţi duci familia la adăpost? Cum să preferi să înfrunţi ditamai uraganul, ştiind ce-au făcut femeile furioase Katrina şi Irene?
Leave a Reply