Stăteam şi priveam un lac absolut superb. Mai era doar o oră până la apus, iar vântul bătea uşor.
Când, trece pe lângă mine o armată de trolli.
De fapt, au oprit două maşini cu numere străine de Germania. Iniţial am crezut că sunt români eşuaţi prin Germania. Mă înşel, pentru că nu sunt nici Volkswagen, nici Mercedes, nici Opel. Au venit cu rulota. Sunt două femei de vreo 60 de ani şi un moşuleţ la fel de „tânăr”. Un copil cu părul bălai iese din maşină cu un aparat de fotografiat în mână. Se repede pe lespedea de beton din faţă ca să fotografieze peisajul mirific.
Lângă ei îşi făceau veacul doi câini amărâţi şi înfometaţi. Cum nu cunosc prea bine (a se citi deloc) limba germană, îl aud pe moşuleţ cum îl goneşte pe câine „… căţeluş” în timp ce agita frenetic braţele în aer.
La câţiva metri de ei, într-o prăpastie de beton (ne aflam pe un baraj artificial) se scaldă în razele solare nişte cutii de bere, asezonate cu nişte pungi de chipsuri. În depărtare lacul superb se îneacă în gunoaie. Vântul le-a adus la mal, formând o maree de jeg, copaci căzuţi, PET-uri de Ciucaş şi pachete de ţigări.
Nemţii fac două poze şi pleacă.
Veneau dinspre Braşov şi se îndreptau spre Buzău, sau Bucureşti. Am rămas cu un gust amar, pentru că am impresia că dintre toate cuvintele româneşti nemţii au învăţat doar : „Fii cuminte căţeluş”, „Nu avem bani” sau „Nu avem nevoie de ajutor la cărat bagaje”.
Nişte poze făcute aproximativ în acelaşi loc, acum un an:
Gustul amar de care vorbesti, eu personal, il simt de fiecare data cand ies pe usa, de la vecinul de la 1 care pune muzica pentru tot blocul, pana cand ajung in statie si vad scena dorel, 7 muncitori care lucreaza de zor (stau cu .. in mana dreapta si cu tarnacopul in cealalta) plus 1 care sparge de zor la o bordura, care e pusa de 2 luni, o fi avand termen de valabilitate si sunt eu prea incult, ei sunt specialistii stiu ei mai bine, ca doar populatia plateste.