Trăiască

Muzica: Ciprian Porumbescu, deci se merită măcar ascultat. Eu sunt prea tânăr ca să fiu melancolic.
Azi e 23 august, iar populimea dinainte de 89 sărbătorea momentul trezirii la realitate şi întoarcerea armelor împotriva puterilor Axei. Adicătelea trădare şi răzgândire, ca în final România să nu se aleagă cu nimic. Sună cunoscut?

23 August 1944 a marcat şi începutul sfârşitului: au intrat comuniştii în ţară. Din ce mi-a povestit profesorul de istorie, ruşii, deşi ortodocşi nu erau duşi la biserică: furau (celebra expresie Davai ceas-purtau ceasuri pe toată lungimea braţului pentru că nu mai văzuseră), violau ce prindeau (sunt sigur că şi pe tânărul Iliescu) şi tâlhăreau ce prindeau (nărav care dăinuieşte şi azi, din păcate).

O dată intraţi în Românica, ruşii nu s-au mai dus. Au văzut că românii sunt un popor slab şi neunitar. Prost şi manipulabil, leneş şi credul. Au putut pune în fruntea ţării un cizmar, deşi un tip cu patru clase nu avea cum să conducă o ţară întreagă (gândeau alţii pentru el). Şi totuşi mulţi îl regretă azi. De fapt regretau sistemul care gândea pentru ei. Să n-o mai lungesc atâta: trăiască partidul şi Elena (Băsescu bineînţeles) !