Siriu, 1994, luna necunoscută.
Un copil năzdrăvan se urca pe o scară cu scopul de a distruge nişte cuiburi de păsări. Nu face bine câţiva paşi şi-l trăzneşte mânia divină: Ionel cade de pe scară şi-şi rupe piciorul. Nu te pune cu mânia cerească dacă vrei să nu ai ghinioane.
Sursa: manualul de religie, clasa a II-a.
Siriu, 2009, prin iunie
Un pui de pasăre zace mort pe capota maşinii mele. În jurul lui zac bine-mersi rahaţii de pasăre (găinaţi) uscaţi. Durează o veşnicie să-i curăţ. În virtutea spiritului de Dacie, găinaţii se lasă duşi cu tot cu vopseaua dată în două straturi acum câteva luni. Operaţia trebuie repetată la câteva zile, pentru că păsările au diaree.
Sunt vreo treizeci de porumbei care-şi fac veacul pe aici. Şi o grămadă de păsărele. Şi sunt necivilizate, aşa cam ca ţiganii care-şi fac nevoile pe unde apucă. Şi cum maşina mea e albastră ca marea, e cea mai potrivită pentru loc de răhăţit.
Siriu 2009, septembrie sau octombrie (adică prin viitorul apropiat)
Grătarul a fost excelent, la fel şi friptura la ceaun. Mai ai? Normal, mai sunt încă 29 de bucăţi. Mânia cerească mă va ajunge mai devreme sau mai târziu, dar măcar Dacia va respira uşurată.
Leave a Reply