Potopul, inundaţiile şi jurnaliştii

InundatiiA murit Maicăl, l-au plâns, l-au îngropat. Acum televiziunile trebuie să-şi găsească un nou subiect, bun de dezbătut vreo câteva zile, până când se va căsători vreu manelist sau până o mai muri careva.

Şi cum a plouat puţin prin ţară, televiziunile se înghesuie să relateze „potopul”. Bineînţeles că se dă vina pe Guvern, Parlament, Primărie, Ridzi, Băsescu etc. De fapt cred că de vină e şi vecinul de la patru şi nea Pandele de peste drum. Toată lumea e de vină…

Astea nu-s inundaţii băi jurnaliştilor. Inundaţii sunt alea în care rămâi fără casă, în care te trezeşti noaptea, pui mâna pe o geacă şi pe buletin şi fugi încotro vezi cu ochii. Inundaţii sunt alea în care te trezeşti în fundul gol, în care a doua zi te uiţi cum în locul în care era casa ta, zace un morman de moloz.

Vorbesc în cunoştinţa de cauză, pentru că atunci când eram mic, am privit cum apa a trecut peste un pod şi a măturat tot în calea  ei, inclusiv o căruţă cu tot cu oameni. I-au găsit după vreo două (more…)

Comments Off on Potopul, inundaţiile şi jurnaliştii

Are frâne

Mergeam într-o zi pe  trotuar şi am văzut nişte puştani care aveau între 7 şi 10 ani care se jucau pe carosabil. La un moment dat apare o maşină, care nu avea viteză prea mare. Oricum i-a văzut pe tâmpiţi cum se jucau pe mijlocul străzii, aşa că i-a claxonat din timp.

Unul din puşti se fereşte, dar în acelaşi timp îl avertizează  pe tovarăşul de joacă (nu, nu pe Odiosul) de faptul că se apropie o maşină. Enervat că i s-a oprit jocul (fotbal parcă) puiul de drac răspunde : (more…)

1 Comment

Aş vrea

să-i văd pe onegiştii ăia care susţin că românii sunt rasişti cum ar sta ei măcar o săptămână în satul ăsta.  Unde justiţia românilor a dat greş, a funcţionat justiţia ungurilor, oameni dintr-o bucată care nu au stat mult la discuţii.

Aş vrea să-i văd pe onegişti cum merg cu maşina prin oraş, iar la fiecare intersecţie să fie agasaţi de ţigani drăguţi care te roagă din tot sufletul lor mare, cu ochii lor blânzi şi umezi, ca prin bunăvoinţa ta să-i laşi să câştige şi ei un ban cinstit spălând năclăind parbrizul cu substanţe mai murdare decât apa de la robinet.

Aş vrea să încerce să se mute în satul ăla, plin de vecini săritori (peste gard), harnici (la furat) şi gospodari (pe spinarea altora). Aş vrea ca singurul lor venit să fie obţinut din roadele câmpului, iar toamna să găsească numai cotoarele, iar „fratele” ţigan să aibă hambarul plin.

Aş mai vrea să circule cu autobuzul, metroul sau tramvaiul după o zi obositoare de muncă, iar la urcare să fie întâmpinaţi fie de o mândreţe de ţigan recitator de capodopere eminesciene ca „Dă nene şi mie o mie” şi „Fraţilor din lumea-ntreagă”, (more…)

3 Comments

Adio Spiru Haret

Într-un fel îmi pare bine că au închis coşmelia de făcut diplome pe bandă rulantă. Dai un ban şi iei diploma fără ca tu să ai habar în ce domeniu…

6 Comments

Cum îţi dai seama că e legendă

Astăzi am pornit winampul şi am dat play la o melodie de care m-am îndăgostit. Bine, să nu fiu ipocrit, de-abia am descoperit-o în ultima lună pentru că eu, incultul…

Comments Off on Cum îţi dai seama că e legendă