Trenul

În liceu făceam naveta săptămânal cu trenul. Porecla de Țuicarul o primise din cauza faptului că într-o distilerie mirosea mai puțin înțepător decât în interiorul lui. Şi asta cu geamul deschis. Acolo mi-am desăvârșit arta înotului, printre râurile de coji de semințe. Tot acolo mi-am dat seama că nu există substanță scârboasă pe planeta asta care să-mi provoace voma. Cele inventate erau deja acolo.

Acolo am întâlnit persoane dornice de a mă învăța lucruri noi: alba-neagra și superputerea de a fi mereu cu ochii-n patru. Mi-am cunoscut o grămadă de rude, majoritatea nași. Habar n-aveam de existența lor. Erau plin de bancuri, cu țigara-n gură în majoritatea timpului și mai mereu săraci, pentru că am văzut că primeau bani de la ceilalți călători. Mi s-a făcut milă de ei și le mai dădeam și eu câte douăj de mii. Am  învățat că banii trebuie palmați, ca traficanții de droguri pe care-i vedeam seara la Poliția în Acțiune.

Șosetele și petardele erau marfă valoroasă, cam ca țigările în închisoare. Acolo mi-am desăvârșit arta negociatului: obţineam reduceri importante, deşi negam cu îndârjire produsele lor de calitate superioară.

În tren am învăţat să am răbdare. Cei 80 de kilometri erau parcurşi cu viteza melcului în aproximativ două ore şi juma. Lucru bun de altfel, în timpul ăsta reinstalez complet două sisteme de calcul, cu tot cu drivere şi programe uzuale.

Bear Grylls a reuşit să supravieţuiască în condiţii extreme de temperatură cam 10 minute. Iarna, supravieţuiam două ore într-un frig mai năpraznic decât cel de la Polul Nord. Vara, reuşeam performanţa neegalată de nimeni de a mă bronza direct prin geam. Finalistul campionatului mondial de saună a murit după ce a stat 6 minute.  Eu sunt sigur că reuşeam să stau mai bine de o oră.

În atare condiţii, de ce dă faliment CFR-ul?