-Bunăăăă, ce faci? îmi zise ea, zâmbind cu gura până la urechi.
Habar n-aveam cum o cheamă, de unde e şi de unde mă cunoaşte. Aşa că am schiţat un zâmbet şi am salutat-o politicos. Fâstâcit, o întreb: “Tuuuuu, ce faciii?”, lungind intenţionat vocalele ca să pot să am un răgaz şi să încerc să-mi aduc aminte de ea. Nu e nimic mai enervant decât o memorie care-ţi joacă feste. De fapt, nu e nimic mai enervant ca atunci când faci cunoştinţă cu cineva după mai multe beri la rând. Sau oi fi îmbătrânit şi nu realizez…
pui de Charlie Sheen ce esti? :))
Inca mai ai blogul, asta e bine!
Hah! Chiar așa! Cred că toți am trecut prin asa ceva la un moment dat în viață.