Hai să supunem atenţiei următoarea situaţie:
Să zicem că ai o prietenă, cu care discuţi câte în lună şi în stele. Vorbeşti despre lună, despre pământ, despre sex, despre colegele ei stresante. Le dai apelative, că na, e problema ta ce părere ai despre respectivele. Nu le placi, dar trebuie să le accepţi, nu? Vorbeşti pe messenger, că e mai simplu, că nu ai chef să audă şi alţii ce aberezi tu pe acolo.
Eh, să zicem că respectivele au mâncărime în fund şi nu se pot abţine să nu citească picanteriile. Aşa că accesează FĂRĂ DREPT conversaţia şi se hlizesc ca bendeac în faţa porţii. Cam vreo patru ore, din spusele lor. Timp în care au aflat despre preferinţele tale sexuale, despre secretele din dormitor, despre tot ce puteai vorbi şi tu cu prietena. Trebuie menţionat că atât Destinatarul cât şi Expeditorul mesajelor NU AU FOST DE ACORD.
Bine, bine, poţi zice. Patru fete cucuiete ţi-au citit ţie picanteriile. Pff, şi, care-i problema? Problema e că, atunci când faci o prostie, nu semnalizezi. Taci din gură şi mergi pe burtă.
Trebuie să le aduc la cunoştinţă un anumit paragraf:
Art 195. Violarea secretului corespondenţei
Deschiderea unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acesta din greşeală sau din întâmplare.
Dacă faptele prevăzute la alin. 1 şi 2 au fost săvârşite de un funcţionar care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Deci, indiferent cum aţi găsit voi clientul de messenger, că era logat, că nu era, că era închis, că era parola notată lângă, că nu era… discuţia aia NU VĂ ERA DESTINATĂ. Nimeni nu v-a forţat să deschideţi arhiva, nimeni nu v-a obligat să citiţi timp de patru ore. Aviz amatorilor!
Tina says
si uite asa ajungi la concluzia ca nu e bine sa pastrezi conversatiile de pe mess, sau conturile de mess si mail cu logare automata, pentru ca sunt prea multe nasuri lungi care se baga unde nu le fierbe oala.
victorblog says
@Tina: ai dreptate, dar e o învăţătură pentru viitor. Atât pentru mine, ca să ştiu cu cine vorbesc şi ce, şi atât pentru ele, ca să ştie că orice acţiune vine cu reacţiune. Pentru ele e un joc, (hehe, ce dacă am citit aia, ce-mi poţi face, hehe, haha), pentru alţii e ceva serios. Şi atâta timp cât asta merge prea departe, aşa şi eu.
x says
rectifică: nu 4 fete ci vreo 11.
victorblog says
@X: ai dreptate, nu ştiu încă toate necunoscutele din ecuaţie. Iniţial erau 4, care dacă tăceau puteam evita situaţia. Altfel, văd că s-a ajuns şi mai departe, aşa o să fac şi eu : http://www.avocatnet.ro/
alex says
puscarie ce mai? legea e pentru toti!
h.hans says
uite o comparatie, sper sa prinzi esentialul, daca ai caine periculos si e muscat careva de el te-ai fript pe bot, daca ai caine periculos si stai la casa iar cainele e liber in curte iar un oarecare intra in curte si e muscat de cainele tau – iar te-ai ras, la fel de rau ca prima data. regula spune ca daca ai caine periculos il legi in curte, sau varianta a 2a incui usa astfel incat sa nu fie careva muscat de caine
in partea cu cititul conversatiilor de messenger, (habar nu am ce si cum ti-au citit) dar daca tu ai lasat pe undeva clientul deschis iar acel calculator era PUBLIC – neglijenta din partea ta si esti pe acelasi rand cu cainele si poarta descuiata.
victorblog says
@h.hans: “chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală” Citeşte din nou paragraful, şi poate înţelegi. Şi nu, calculatorul nu era public, şi nu, nu eram eu persoana aia, ci RECEPTORUL mesajului.