AMAZON
Am comandat acum vreo două săptămâni de pe Amazon UK un joc. E mai vechi, dar îl voiam de mult timp: Orange Box de la Valve. L-am găsit, l-am comandat şi aşteptam cu nerăbdare cutiuţa.
A venit la pachet cu o dezamăgire: băieţii ambalaseră produsul greşit. Aveam în mână HL2: Episode One, unul din jocurile cuprinse în Orange Box. Mnezei, cruci şi alte blesteme asupra Amazonului. Asta e, am pierdut nişte bănuţi, nu-i nicio supărare. Dar ia să le scriem noi nemulţumirile. Deschidem Amazon.co.uk, căutăm comanda, şi ne plângem ca Traian Băsescu în 2004.
A doua zi vine şi răspunsul: banii v-au fost viraţi în cont, ne asumăm greşeala. Punct şi atât. Mno, se mai întâmplă, mai greşeşti. N-au reţinut nici măcar un cent comision, ba chiar erau în plus cu câţiva bănuţi, datorită cursului valutar. N-au pus nicio întrebare adiţională, n-au cerut nici măcar o fotografie sau ceva dovadă. Nici DVD-ul înapoi.
VOYO
Am trimis către voyo.ro o listă cu nemulţumirile mele faţă de serviciul lor. Căutarea execrabilă, faptul că uneori violez butonul de pornire video şi tot degeaba şi faptul că îmi retrage automat din cont nişte bani. Am primit răspuns prompt (două chiar, de la doi oameni diferiţi). Mi-au explicat fiecare punct în parte, şi-au asumat unele buguri şi încearcă să le rezolve. Bonus pentru clienţi fideli: 3 euro în cont.
Terasa Nec’s, Braşov
Scenariul: trei oameni, şase rânduri de bere şi un ospătar nesimţit care aduce o notă de plată pentru 19 beri. Îi explic frumos că a greşit, pentru că ÎNTOTDEAUNA am comandat câte un rând de fiecare, iar totalul nu are cum să nu fie multiplu de trei. Vine şi şeful de sală care îmi explică aşa ca pentru proşti: ba că ne scoate bonurile, ba că n-are cum chelnerul să greşească, bla bla. Până la urmă bonurile au arătat că au greşit. Am plătit şi cei patru lei în plus, aşa ca idee. Le-am explicat că de şase ani trec pe acolo, şi de şase ani las conştiincios bacşiş “să mănânce şi gura lor o pâine”. Dar, până azi nu s-a întâmplat să mă ţepuiască vreunul. Acum m-am mutat la Ceasu’ Rău, sper să nu fie probleme pe aici.
Concluzia?
Cele trei relatări de mai sus nu implică o avere. Sunt nişte bănuţi pe care unii îi uită prin buzunar, alţii îi dau cerşetorilor, iar alţii consideră că nu merită deranjul de a-i considera bani. Sunt banii mei, munciţi printr-un birou. Eu aleg ce fac cu ei. Rămâne respectul meu pentru Amazon şi Voyo, de la care voi continua să cumpăr produsele şi dezamăgirea pentru altă firmă. La alţii n-are rost să le mai calc pragul, există destule terase prin Braşov cu bere bună şi ieftină.
ElZorab says
Daca tot vrei sa-i sabotezi pe cei de la Nec’s ar trebui sa sbotezi tot lantul Sergiana inclusiv ceasu’ rau sau casa tudor sau sergiana de pe muresenilor … pacat de jumarile lor.
victorblog says
@ElZorab: păi eu nu vreau să-i sabotez, pentru că la Ceasu’ Rău îmi place şi servirea şi mâncarea şi berea.