Când eram mai mic, justificam o notă slabă, să zicem un 6, printr-un praf fin aruncat în ochii părinţilor: “Păi măi mamă, dar şi Gabi a luat 6, Ioana a luat 5”.
În mintea mea precoce, justificarea avea acoperire. Tipii care întotdeauna au luat note mari, au luat de data asta cât mine, sau chiar mai puţin. Învăţam arta disimulării de mic copil. Metoda nu a mers niciodată, pentru că pe mama nu o interesa cum învaţă ceilalţi plozi. Conta mai puţin că ăia n-au ştiut nimic, sau au ştiut la fel ca mine, importantă era nota primită de mine. De ce-am primit nota aia?
Cam aşa e şi azi în politică. “De ce-o fi plagiat Victor Ponta?”. “Da, dar nu vezi că şi Kovesi a plagiat?”. “De ce micul Titulescu se comportă dictatorial?”. “Da, dar ai uitat când Băsescu tăia şi spânzura?”. “De ce au fost schimbaţi preşedinţii celor două camere?”. “Da, dar ai uitat că Roberta număra din doi în şapte?”.
Nu mă băieţi, n-am uitat. Nu am memoria chiar atât de scurtă, ştiu păcatele fiecăruia. Problema e că eu întreb “Unde găsesc roşii?”, iar voi îmi răspundeţi cu “Afară plouă”. Logica bazată pe disimulare e puerilă. Câcat, aveam impresia că vorbesc cu oameni maturi, nu cu copii de clasa a 5-a.
Afară e secetă…De unde roșii?
Eu am pe balcon roşii!