Am tot aşteptat să treacă vreo trei zile de la filmulețul cu “gimnasta”. Ştiam că trebuie să scriu ceva, însă nu ştiam ce.
După aia mi-am dat seama că filmuleţul n-a apărut din neant, ci prin bunăvoinţa unor “oameni de bine”, oameni apropiaţi ai ei, oameni care ştiau prea bine cu ce se ocupă, oameni care îi erau (teoretic) prieteni. Bănuiesc, din moment ce pe Cancan au apărut informaţii personale, inclusiv o poză ciordită de pe facebook. Să nu mai zic de jegurile de la Cancan, care-ar sta şi în limbă, numai să aibă ceva de scris în mizeria aia de ziar. Deh, dobitocii nu ştiu că o gimnastă nu poate avea în veci cupa DD+ la sutien.
Importantă e concluzia. Mai uşor cu încrederea în lumea cunoscută, iar aici pot fi incluse şi unele rude. Mai degrabă aş avea încredere în cerşetorul de la capătul străzii. Ah, şi rămân în vigoare postulatele referitoare la internet:
1. Dacă există ceva compromiţător pe internet, fii sigur că cineva îşi va face timp să-l găsească! (curiozitate, invidie, “prietenie”)
2. Acel ceva, o dată ajuns pe internet, nu poate fi şters niciodată! (google cache face minuni, la fel şi forumurile obscure din Rusia).
Leave a Reply