Citeam de când mă ştiu, chiar dinainte de a călca pragul clasei a I-a. Citeam basme, citeam romane poliţiste, citeam chiar şi cărţile din biblioteca părinţilor, alea interzise copiilor. Veneam la şcoală cu ochii umflaţi de cearcăne, de mă întreba învăţătoarea ce fac seara şi cine m-a bătut.
Citeam reviste, ziare şi dezlegam integrame, citeam Libertatea, când nu era tabloid. Îmi plăcea ziarul Evenimentul Zilei, pentru că pe atunci nu avea titluri bombastice, ci avea investigaţii. Le citeam cu sufletul la gură, ca pe nişte romane poliţiste ale căror deznodăminte le-aş afla peste ani. Citeam Jurnalul Naţional, cu poveştile lui întinse pe trei pagini, atunci când nu era o fiţuică ordinară a partidului. Citeam reviste cu sfaturi despre bucătărie, sănătate şi alte porcării. Citeam TVmania şi Revista As şi Bravo.
Azi s-a cam dus plăcerea de a citi o carte bună. Citesc investigaţii, politică, bloguri şi toate porcăriile pe care le consider că merită citite. Parcă nu mai am timp de citit cărţi, stau cu ochii în monitor şi schimb taburile într-un ritm prea rapid, de parcă mă aleargă careva. N-am timp, găsesc scuza asta mereu, dar îmi amintesc de când eram mic şi citeam doar seara, înainte de culcare. Citeam măcar o sută-două de pagini pe noapte, în doar câteva ore.
S-au schimbat vremurile, omul e prea grăbit ca să mai citească. Sare articole întregi, citeşte un rezumat şi schimbă tabul pe facebook. Politica îl plictiseşte, articolele lungi asemenea. Vrea un filmuleţ cu pisici şi căzături, că alea-s mai amuzante. Urlă “free Gigi” pe interneţi, dă like unor poze, apoi adoarme mulţumit.
Leave a Reply