Eminescu se droga cu ciuperci

Citind cu atenție poezia “Fiind băiet păduri cutreieram”, vă veți da seama că tânărul Eminovici era pe legale.

Încă din prima strofă îți dai seama că ceva nu e în regulă cu el, pentru că pleacă singur, de nebun noaptea prin pădure, adoarme ca bețivul lângă izvor și are halucinații puternice: “Un rai din basme văd printre pleoape”. Bașca visează cu ochii deschiși la crăiese care ies din tei, ca pupezele.

Și totuși, la școală am fost obligați să reținem ca papagalii poezii. Ca să ce? Să facem fericiți musafirii, când, cu juma de gură și fără doi dinți frontali, recitam poezia învățată de la “doamna”.

– Vai, ce deștept e ăsta micu’! zâmbeau fals musafirii, ca să nu supere gazdele.

Nu, ăla micu nu e deștept pentru că are o memorie extraordinară! E deștept pentru că-l vezi inventând chestii, e deștept pentru că știe să citească fără ajutorul tău și-ți integrează fără probleme orice derivată (sic!).  Sistemul românesc promovează memoria extraordinară și legalele.

Și nici măcar n-am ajuns la Nichita Stănescu  cu al său mucigai sau la Tudor Arghezi cu a sa leoaică tânără.