Am făcut Religie din clasa I până în clasa a VIII-a. Știam toate pildele, citisem și Biblia (da, pe toată) și știam și câteva rugăciuni pe care le spuneam conștiincios seara la culcare (când îmi aminteam). Cu toate astea, logica îmi spunea că ceva e în neregulă cu materia asta:
1. Am învățat că dacă mă ating de cuibul rândunelelor, mi se va întâmpla ceva foarte grav: așa ilustra manualul de Religie faptele rele. Fără să glumesc, eram aproape convins că dacă distrug cuibul rândunelelor, ceva groaznic mi se va întâmpla: fie voi rămâne paralizat ca Vasilică din manual, fie voi muri.
2. Am învățat să fiu intolerant față de alte religii, în special cele protestante. Aveam în clasă trei fete de altă religie, fete care stăteau degeaba în timpul orei de Religie. Preotul, care ne era profesor, nu pierdea nicio ocazie să ne spună cât de păcătoase sunt ele pentru că nu au aderat la Ortodoxie (Adevărata Credință). Nici nu mai amintesc faptul că cele trei fete erau privite ca niște leproase, ca niște paria de către noi toți, doar pentru că aveau altă religie.
În comuna natală am primit vizita unor americani (erau de religie protestantă, dar am uitat care). Oamenii veneau cu intenții bune, erau niște stomatologi care se ofereau GRATUIT să trateze problemele dentare ale conțăranilor mei. Evident, am aflat de la preot că dacă le vom trece pragul, nu e bine și se poate să ni se întâmple ceva. Un prieten de-al meu a fost acolo, a primit în dar o jucărie de plastic. De la noi a primit doar priviri piezișe și ocară pentru că deja aveam impresia că “sectanții i-au furat sufletul”, pentru că i se făcuse și o poză color Polaroid, de care nu mai văzusem până atunci.
3. Argumentul meu în orice discuție științifică era : “Nu e scris în Biblie, nu există”. Același argument îl aveam și la discuția cu niște colegi despre posiblitatea existenței unor ființe extraterestre în spațiu. Sau despre dinozauri. Sau despre faptul că omul și maimuța au un strămoș în comun (la această afirmație am râs la biologie, pentru că noi știam deja Adevărul: omul a fost creat din țărână).
4. Preotul ne-a învățat că dacă părinții nu-s căsătoriți la biserică, atunci copiii lor vor arde în iad. Speriat, am fugit acasă și le-am promis părinților că-i voi cununa cât de curând din banii mei, chiar dacă ei nu vor asta. Nu lăsam eu un amănunt să stea în calea accesului către Rai. Le-am zis că și dacă-i voi obliga, tot voi aduce preotul să-i cunune.
Religia e ceva personal în care eu nu mai cred de ceva timp. Este problema voastră în ce credeți, la ce vă închinați sau ce moaște pupați. Și nu, vrăjeala cu “e încă o medie de 10” nu ține. Eu am avut numai medii de 9 și 10 până în clasa a 8-a, religia nu mi-a săltat media cu nimic.
Am învățat ceva din materia numită religie: cum să discriminez alte persoane de alte religii, cum să fiu intolerant și să nu folosesc logica (și-acum îmi aduc aminte la mitul cu Noe cum am rămas perplex când am auzit că atâtea mii de animale au încăput într-o bărcuță). Religia se face acasă sau la biserică. Din mai multe motive, mult mai multe decât cele enunțate mai sus.
Monica says
În școala primară am avut ca profesor de religie o soție de preot -foarte cunoscut în Brașov- care strălucea la propriu: ruj lucios, păr roșcat, sclipici în coc, parfum mieros (turnant cu furtunul).
La matematică aveam 10 pe linie și eram olimpică, dar la religie nu treceam niciodată de 7-8…
Vorbea cu noi de sus și ne ocăra ca pe niște leproși. Nu m-am simțit niciodată bine în preajma acelei femei. Era opusul a ce dorea să etaleze.
Am avut și profesori de religie delicați pe care nu îi asociez cu religia ci cu credința.
Am crescut în religia ortodoxă, majoritatea prietenilor și cunoștințelor sunt de altă religie iar de vreo 6-7 ani lucrez cu omeni de altă religie (deși nu selectez pe nimeni după religie, ci a așa sunt circumstanțele).
Am ajuns la concluzia că religia e un “fâs” care ne trage în jos.
Eu nu am religie dar totuși am o credință care nu are nume, ci doar fapte bune, corectitudine, muncă, omenie și lista ar putea continua… :)