Zilele trecute a avut loc un atentat în Turcia, patria lui Erdogan. Sufletiști, oamenii de pe Facebook s-au inflamat și s-au întrebat retoric: de ce nimeni nu plânge morții din Ankara? De ce “Je suis Charlie” s-a propagat ca o molimă, dar morții din Ankara nu merită nici măcar o evocare pe Facebook?
Și văd oameni inteligenți care pun întrebarea asta retorică și nu înțeleg de ce nimeni nu răspunde. Turcia e o țară care face oricum ce vrea Erdogan. Nu știu dacă l-ați înjurat vreodată pe Ponta, dar dacă ați făcut-o, ar trebui să știți ca n-aveți nicio problemă cu asta. Nu v-a căutat Parchetul, nu v-a trimis DNA-ul adrese pe acasă, iar Poliția, în general, nu are treabă cu voi. E mișto să critici orice guvern, nu?
Eh, la turci nu prea e așa. Defăimarea președintelui Erdogan aduce oricui o pedeapsă cu închisoarea, libertatea presei nu prea există, iar guvernul poate oricând să închidă accesul la facebook sau twitter. Și dacă asta nu e o problemă mare, ar trebui să dea de gândit faptul că Turcia se îndreaptă spre islamizare. De-aia nici nu m-aș gândi să merg vreodată în vizită acolo.
Evident, idioții bagă placa aia cu “Je Suis Charlie, dar nu Je suis Suliman”. Bă, așa e, Turcia nu e și nu va fi vreodată o țară europeană. Pentru că nu vrea ea, de-aia! Și pentru că va fi o țară islamistă, controlată total de guvern.
Pentru că e mișto democrația, de-aia!
Acum 2 zile am făcut următorul comentariu pe wall-ul meu:
”Pentru a-mi arăta susținerea față de măreața semilună care trece prin clipe grele post-eclipsă și post-atentat terorist…
Je suis Soliman le Magnifique.” :)
Și tocmai pentru că nu am vrut să îl supăr pe Erdogan Yıldırım, m-am identificat în cel mai pacifist mod cu putință cu frații noștri ce au un prieten imaginar diferit.
Probabil că undeva, deasupra norilor, Dumnezeu și Allah se distrează de minune pe seama creștinilor și a musulmanilor. ;)