Share și like ca să câștigi

Share și like ca să câștigi

Like și Share

Iar se umple facebookul de oameni care au speranța că pot câștiga orice dând un like și un share. Românul nu se învață minte niciodată, probabil e în sângele lui să fie păcălit. Nimeni nu-ți dă 800 de lei în vouchere, nimeni nu-ți dă iphone 6s gratuit, nimeni nu-ți dă un cartuș de kent moca. Și totuși, românul încearcă.

De ce?

Te întrebi ce câștigă oamenii ăștia care investesc într-un site ca să promoveze o chestie idioată. Păi, adună fraieri care dau like la o pagină de facebook. O sută de mii de fraieri dau like la o pagină, care are câteva articole. Apoi oamenii schimbă frumușel numele paginii și o folosesc la promovare. Ce promovează? Orice, de la parfumuri la cărți, electronice, profitshare la emag, elefant.ro sau alte site-uri afiliat. Ies bani buni din chestia asta.

Și eu ce pierd? E doar un like și un share

Promovezi spamul. Promovezi șmecheria altora. Ajuți oamenii ăia să păcălească și pe altcineva. E țeapă, oameni buni, nu mai dați share la toate tâmpeniile posibile. Verificați puțin înainte să promovați o chestie.

Cine sunt?

Ambele siteuri: sarbatorifericite2015 și 35deani sunt înregistrate în Panama, astăzi 10 decembrie. S-au răspândit rapid, semn că românul pune botul repede la prostii gratuite.