DEH, B-04

Cred că sunt prea mulţi şoferi în România. Unii chiar au impresia că sunt şi buni.
Azi-dimineaţă spre exemplu, unul a încercat să mă convingă prin claxoane şi înjurături că nu e bine să opresc la trecere, când tocmai un pieton traversa. Şi culmea pietonul în cauză mi-a fost profesor un semestru. Cică a lucrat şi prin Armată.

Vinovatul, şoferul unui Fiat Doblo (probabil pe firmă) cu numărul B-84-DEH, ten măsliniu şi prost ca noaptea. Genul de om care dă flashuri, claxonează oamenii la semafor când mai sunt 2 secunde şi care fluieră după gagici pe stradă. Tipul de om care în loc de bună ziua îţi dă un „Hai sictir”.  Tipul de om care face România de ruşine peste hotare.

Pe această cale te anunţ că (more…)

3 Comments

„Pe vremea mea…

… nu se dădeau examenele în felul ăsta. Elevii îşi puneau mintea la contribuţie dacă vroiau să treacă examenul. Dădeai examenul de la ora 8 dimineaţa până la 6 seara.”
E, canci!  Pe vremea ta se tocea mai rău ca în ziua de azi. Bine, putem spune că şi studenţii erau mai responsabili.
Pe vremea ta nu erau telefoane mobile (şi alea fixe se instalau în câteva luni, poate chiar ani), dar tu ai telefon cu cameră foto. Pe vremea ta nu erau laptopuri, de fapt nici calculatoare nu existau, dar tu ai un laptop nou. Pe vremea ta, aşteptai ani buni pentru o dacie, pe care o ţineai până îi ruginea tabla. Acum ai maşină străină cu scaune de piele, şi caroserie complet galvanizată.
Ve vremea ta, purtau blugi numai persoanele rebele.
Pe vremea ta…

De-aia s-a realizat progresul ăsta tehnologic, ca să (more…)

5 Comments

Despre discriminare, ţigani şi liceu- Partea I

De câteva zile sunt asaltat de massuri care mă îndeamnă să trimit mai departe compasiunea mea faţă de handbalistul ucis mişeleşte de ţigani.

Nu o voi face, pentru că acele mesaje nu reprezintă decât spam şi le voi ignora.

Vreau totuşi să aduc în discuţie un subiect foarte dezbătut şi foarte „la modă” printre mulţi : discriminarea.

Fiind un articol foarte lung m-am decis să-l împart în două, pentru a nu deveni plictisitor.

Mă număr printre miile (poate chiar milioanele) de români care au avut de-a face la un moment dat cu ţigani. Şi nu la modul plăcut, pot zice.

Următoarele două întâmplări s-au petrecut acum câţiva ani, când îmi stricam neuronii pe chimie, matematică şi fizică într-o cameră lugubră a căinului-internat din Buzău. Eram licean înclasa a 10-a într-un binecunoscut colegiu din Buzău.

N-aveam calculator pentru că nu aveam voie (cică era consumator de curent), aşa că mai mergeam din când în când la o sală de internet aflată în apropiere. Nu conta faptul că era mereu plină (majoritatea clienţilor fiind mai întunecaţi ca Lucifer), conta că aveam o oră în care să zburd pe internet sau eventual să-mi stric ochii jucând nuştiu ce joc în reţea.

Într-o seară am plecat mai mulţi către Tess (aşa se numea parcă) să luăm o oră de internet apoi să ne întoarcem: aveam permisie până la ora 23.00. Apoi ne încuia poarta şi trebuia să ne descurcăm singuri. :)

Plătesc, apoi mă duc către calculator.

Dacă aţi fost vreodată în vreo sală de genul acesta, ştiţi că sunteţi anunţaţi cu câteva minute înainte de expirarea timpului printr-un mesaj care apare enervant pe ecran. Nu a apărut bine mesajul, şi mă trezesc cu un „colorat” în spatele meu, care (more…)

8 Comments

N-am să înţeleg niciodată

Sistemul de educaţie din România. E ciudat cum şi la facultate şi la liceu şi în gimnaziu, aproape toate lecţiile trebuie învăţate pe de rost, cuvânt cu cuvânt.

Sunt un student care nu agreează toceala. Plus că memoria nu mă ajută mereu, aşa că prefer un examen la care trebuie să gândesc puţin. O problemă, o chestie care pune partea care gândeşte a creierului în funcţiune (procesorul) şi nu partea care reţine (harddiskul).

La toate examenele recente, ni s-a cerut să scriem pe foaie TOT CE ŞTIM despre un anumit subiect. Prin asta se înţelegea să scriem mot-a-mot lecţia din cursuri. Pentru mine asta nu înseamnă învăţat. Înseamnă toceală…

Când voi vedea şi eu în România examene la care să te pună să gândeşti, la care de exemplu orice fiţuică să devină inutilă? Să nu mă înţelegeţi greşit, nu pledez aici contra folosirii lor. Dar, dacă (more…)

9 Comments

Ricicle Bin

Ieri cică am avut un examen. Plictisitor, pentru că după juma de oră nu mai ştiam ce să mai scriu. Aşa că am început să mă benoclez la hârtiile profului de pe catedră. Apropo ştie careva ce-i ăla fider? :) Sau metodele prin care se pot opri motoarele de curent continuu?

Profu’ (supraveghetor), ca să înţelegeţi, e un moşuleţ cam pe la 70 de ani (naiba ştie cât are de fapt), care e tipul de om conservator. De exemplu, n-ar renunţa pentru nimic în lume la geanta lui din piele, zgâriată şi cu o culoare fadă, al cărei fermoar nici nu se mai închide. Sau la limbajul de programare  QBasic care nu se mai foloseşte de prin 1900 toamna. Sau la telefonul cu antenă, care cântăreşte pe puţin juma de kil.

Un lucru interesant şi lăudabil :  proiectele predate de noi acum câteva săptămâni au fost reciclate. Adică din partea nescrisă a proiectului (verso) a făcut un (more…)

6 Comments

Jaf ca-n filme

Aflu că în România s-a petrecut primul jaf dintr-o bancă. Într-o ţară în care aveam tot ce ne trebuia (NOT) eram totuşi mândru că nu avem jafuri din bancă. Până azi, când nişte indivizi, probabil care au văzut prea multe filme de acţiune, s-au hotărât să jefuiască o bancă. Casele de amanet nu mai atrag aşa mulţi clienţi probabil.

Pistolul nu ştiu la ce pufuleţi l-au câştigat, sau dacă era vreun pistol cu bile cumpărat din piaţă la pretul de 5 lei bucata şi  vopsit cu pensula, însă cert e că (more…)

3 Comments

Ca-n România

Ziua în amiaza mare. Căldură. Poliţistul  transpirat tot, cu ochii ca două cepe şi gâfâind ca un câine. Nimic pe ziua de azi, niciun ciubuc. În zare se pot vedea două motociclete, conduse cu viteză prea mare.

– Fii atent cum îi opresc pe ăştia, îi spune el unui gigel cu care vorbea. Şi iese la marginea drumului cu mâna întinsă la orizontală, pentru a le face semn să oprească(între noi fie vorba părea mai degrabă un cerşetor).

Motocicliştii  îl văd, decelerează, trec pe lângă el, apoi (more…)

6 Comments