Critica face bine

                Dă click să se facă poza mai mare Mie-mi place să critic. Critic pe toată lumea, indiferent dacă mi-e prieten sau necunoscut.…

Comments Off on Critica face bine

Muie dinamo

De la bun început vreau să precizez că titlul nu are legătură cu opiniile mele faţă de meciul recent încheiat. Nu ţin cu nicio echipă însă vreau să atrag atenţia asupra unui lucru.

Nu ne vom putea numi europeni atâta timp cât nu vom învăţa că într-o galerie de fotbal nu convieţuiesc babuini, gorile şi ornitorinci.

Aşa că dacă ţii cu o echipă (să zicem cu Steaua) şi înjuri echipa adversă doar pentru simplul fapt că sunt mai buni decât echipa pe care o susţii, nu meriţi să te numeşti microbist. Scandări ca cele din titlu (pentru care vreau să-mi cer scuze dacă am jignit pe cineva, voiam să atrag atenţia asupra unui lucru, nicidecum să înjur) nu se pot regăsi decât în triburile paleolitice şi la bulgari.

Da, probabil echipa respectivă are un (more…)

3 Comments

Hai să înjurăm unguri

Românii sunt discriminaţi. Citez:

Condiţionarea ocupării funcţiilor în instituţiile publice, din cele două judeţe, de cunoaşterea limbii maghiare, în alte posturi decât cele prevăzute în Legea administraţiei publice. In instituţii precum Consiliul judeţean Covasna, Primăriile Sf. Gheorghe, Tg. Secuiesc, Baraolt şi în majoritatea comunelor cu populaţie etnic mixtă, nu există funcţionari de naţionalitate română; cazul arhitectului şef al judeţului Harghita, directorul Bibliotecii Judeţene Covasna „Bod Peter” (sancţionat de Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării) documentaţie înaintată la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, şi pentru care nu am primit răspuns; alte cazuri recente din Sf. Gheorghe, Arcuş, Chichiş”, se arata in documentarul FCRHC.

„Editarea revistei Primăriei Sf. Gheorghe, doar în limba maghiară. Continuarea acestei practici şi după sancţionarea primită din partea Consiliului pentru Combaterea Discriminării

Folosirea banilor publici doar în interesul populaţiei maghiare. Cazul întâlnirii maghiarilor de pretutindeni de la Moacşa: Folosirea acestei întâlniri pentru promovarea unor deziderate iredentiste, separatiste, antiromâneşti.

Neacceptarea includerii în stema judeţului Covasna a nici unui element care să (more…)

11 Comments

De ce suporterii românii sunt proşti?

S-a terminat meciul, Steaua a luat bătaie. Se mai întâmplă, nu e sfârşitul lumii. Importantă e reacţia tribunelor la vederea lui Mutu. Toată lumea cu fluierături, înjurături. De ce nu lăsaţi omul să-şi facă treaba? El e fotbalist aflat sub contractul Fiorentinei, de acolo îşi ia omul banii, aşa că e normal ca el să facă tot ce-i stă în putinţă să câştige. Bine, în seara asta a jucat ca o plantă, dar nu ştim încă de ce.

La CFR musteşte de stranieri. De fapt nu prea avem deloc români în echipă. De-aia am reuşit să batem AS Roma şi de-aia am făcut egal cu Chelsea. De-aia am luat bătaie doar cu 2-1 de la Chelsea. Datorită lor, a stranierilor.

Deci, (more…)

Comments Off on De ce suporterii românii sunt proşti?

Traduceri

Ca traducător de filme şi seriale (în timpul liber) am întâlnit peste tot înjurături. Cum nu puteam să le traduc ad literam, încercam să le mai cenzurez, pentru că filmele…

5 Comments