Mi-am amintit de episodul ăsta din South Park, văzând o duduie care trecea pe trecere ca la mă-sa în sufragerie. Cu telefonul la tâmplă, fără să se uite în dreapta sau în stânga, îi dădea grăbită înainte. Am zis să fac şi un articol pe tema asta, când mi-am dat seama că deja au fost alţii care au scris despre asta. Un mic rezumat legat de condus:
– dobitoci care nu semnalizează, care nu păstrează banda, care nu ştiu să circule în giratoriu;
– dobitoci care parchează ampulea pe zece locuri, strâmb sau fix în mijlocul trecerii de pietoni;
– dobitoci care n-au lumini seara sau când e vizibilitate redusă;
– dobitoci care se bagă în faţa coloanei (de obicei cu număr care începe cu B), dobitoci care vorbesc la telefon în timp ce se chinuie să rotească de covrig;
– motociclişti sinucigaşi;
– vitezomanii care dau flashuri;
– tirişti handicapaţi, care se bagă în depăşire când li se ridică lor bicepsul;
şi ar mai fi o grămadă. Sunt adunaţi toţi pe trafictube, sunt cu sutele deja: cretini, dobitoci, sinucigaşi, toţi au un loc aparte pe site.
Când am deschis blogul ăsta (2008 parcă) mi-am zis să rup gura târgului :articole peste articole, filmuleţe de pe youtube, ştiri retardate de pe protv, antene sau realităţi. Deh, eram mai tânăr şi mai neliniştit. Între timp mi-am zis că, dacă vreau să fiu citit de oameni, ar fi bine să nu mă repet.
Ideea e simplă: dacă intru pe un blog şi dau peste un subiect deja fumat, ies. Mă plictiseşte, ştiu deja concluzia. Da, ştiu, până şi tema asta a fost deja discutată, dar cred că aţi prins ideea. Deja devine stresant să dau peste subiecte răsuflate. Evident că nu-s sfaturi, că nu-s blogatu, sunt mai mult nişte recomandări de cititor fidel de bloguri.
Leave a Reply