Am călătorit puţin cu trenul. Nu mă atrăgeau garniturile pline ochi de beţivi şi ciori şi nici mirosul pestilențial de ghenă. Am făcut naveta la liceu cu un tren care cred că putea fi întrecut lejer de o dacie din ’70, care mergea cu spatele prin hârtoape.
Ma uitam la filmuleţul cu naşii care primeau şpagă, şi-mi aminteam de liceu şi de gesturile subtile de a palma banii. Văd că azi gestul e mai mult decât evident.
Comentariile de la respectivul articol sunt absolut cretine şi imature. Refuz să cred că românul chiar crede că va călători mai confortabil şi mai repede dând şpagă “naşului” în continuare. Refuz să cred că-s atât de mulţi cretini care cred că naşii s-au angajat acolo doar pentru satisfacţia de a călători moca şi pentru chipiu. Nu, nu s-au angajat pentru şpăgile frumuşele. Ani de-a rândul compania asta a fost prădată de toată lumea, începând de la miniştri, directori şi şefi, ajungând până la naşul care ia zece lei de la un student. Hai să o privim altfel: dacă toată lumea avea bilet, iar banii se reinvesteau în modernizări, acum aveam şi noi infrastructură şi trenuri moderne. Trebuie să înceapă de undeva, chiar dacă au ales să o ia de la coadă la cap. Deşi o privesc cu oareşce suspiciune, acţiunea asta e binevenită.
E o problemă cu o rezolvare simplă: bariere ca la metrou. Ai cartelă sau bilet, treci. Dacă nu, faci cu batistuţa de dincolo de barieră.
Leave a Reply