Citesc şi nu-mi vine a crede.
“Coşmarul locatarilor din blocul B3 din Copou durează de 10 ani şi în tot acest timp nimeni nu a putut să facă nimic pentru a convinge femeia să scape de câinii din casă. Au făcut sesizări peste sesizări la Poliţie, la DSV, la DSP, la Primărie, însă, de fiecare dată când autorităţile i-au bătut la uşă, pensionara, fost medic, nu a deschis. „Nimeni din bloc nu a intrat vreodată în casa ei. Uneori, câinii scheaună atât de tare că se aude şi la blocurile de lângă noi. Eu cred că îi şi bate, zici că îi omoară cineva”, mai spune Julieta Subţirelu.”
De aici. Binidităt, nu?
Zece ani? În zece ani nimeni n-a mişcat un deget pentru o problemă atât de gravă?
Dacă ai stat la bloc e imposibil sa nu fi avut vreo vecină sau vecin mai ţicnit. La noi era o tipă micuţă de înălţime, habar n-am câţi ani avea, dar părea bătrână. Poate şi din cauza faptului că bea spirt cu damigeana. Între timp s-a mutat din bloc, dar o mai văd pe stradă, umblând cu aceeaşi geacă ponosită şi cu aceeaşi privire pierdută. Şi acum ţin minte cum a degajat cu capul o pungă cu un litru de apă aruncată de la etajul întâi.
Rezolvarea problemei expusă în articolul de mai sus e simplă. Încerci iniţial cu frumosul şi cu plângerile, asta ca să nu-ţi reproşeze nimeni că n-ai încercat (totuşi zece ani e perioadă lungă). Apoi, cică ciocolata neagră face bine la stomac. E şi ieftină şi dulce, şi nu e otrăvitoare. Nu pentru oameni.
Leave a Reply