Nesimţirea vs prostia- studiu de caz

Nu aruncaţi cu pietre în proşti. N-are rost să te enervezi pe proşti, pentru că prostia nu se tratează, cu ea te naşti şi te va urmări toată viaţa. Un om prost nu poate fi corijat, oricât te-ai strădui. Îl poţi combate cu mii de argumente logice, cu dovezi ştiinţifice, cu martori, cu ce vrei tu, însă omul prost o va ţine pe a lui. În viziunea-i simplistă, el are dreptate, iar tu nu, el e deştept şi tu eşti prost, împreună cu dovezile, martorii şi argumentele tale. Chiar te rog să nu mai încerci, îţi vei pierde vremea şi nervii. Stai în banca ta şi lasă omul prost în pace.

Eh, cu omul nesimţit e altă treabă. Nesimţirea e tot o boală, dar nu e dobândită la naştere. Nu se aseamănă în niciun fel cu prostia, ba chiar pot zice că sunt două afecțiuni contrare: nesimţitul se “îmbolnăveşte” în timpul vieţii, contactând-o de la părinţi sau prieteni. Nesimţitul se poate trata de boală în majoritatea cazurilor, însă nu toţi nesimţiţii au acelaşi leac. La cei ce prezintă o formă incipientă a bolii, se recomandă vorba bună şi critica moderată. Nesimţitul cronic are nevoie de “medicamente” puternice: critică agresivă, bătaie sau chiar un sejur de lux în închisoare.

Gândiţi-vă de două ori înainte de a face prost pe cineva, pentru că puteţi greşi, iar omul să nu fie prost, ci doar nesimţit. Evident, se poate şi invers, iar aparentul nesimţit să fie doar foarte-foarte prost.

Exemple de nesimţiţi şi proşti găsiţi pe internet, n-o să mă obosesc să-i înşir pe aici. Oricum, daţi peste ei în fiecare zi, de-aia e bine să ştiţi cu cine aveţi de-a face.