De ce trebuie tunel pe DN10

Siriul este o comună frumoasă, aflată în nordul judeţului Buzău. E înconjurată de munţi, are un lac artificial extrem de frumos, unic în Europa, poate chiar şi în lume, dar şi un lac natural: Lacul Vulturilor. Ce mai, o mândreţe de comună, populată de 3000 de suflete (aproximativ, că n-am rezultatele de la recensământ).

Drumul Naţional 10 străbate Siriul, urcând şerpuit spre Braşov. Are o mică problemă: a fost construit cu fundul de Ceaşcă, iar ploile fac ravagii în fiecare primăvară sau toamnă. Cad pietre, alunecă terenul (poate o să reuşesc să fac poză cu drumul surpat şi abia reparat, aflat la vreo 50 de metri deasupra lacului).

Prin 2011 au căzut câteva tone de bolovani pe drum, fiind nevoie de intervenţia celor de la ISU şi ale lor jucării frumoase, pentru a putea debloca drumul. Pietrele au muşcat o bucată bună de drum, fiind nevoie de restricţii de tonaj. Acum două-trei luni drumul a fost reparat. Preţul? Un mizilic, doar 1.8 milioane de (more…)

4 Comments

Despre gelozie

Heh, subiect antic, tratat în majoritatea revistelor şi blogurilor. Rahat, n-am nimic nou să vă spun, decât propria-mi părere: ascultă, înţelege, abia apoi ia o decizie! Niciodată nu fă ceva…

2 Comments

Pirateria nu se combate aşa

Am cumpărat jocul tinereţii mele: Hitman Absolution. Mi-am făcut cont de Steam, mi-am instalat jocul şi am purces la împuşcat băieţi răi. Apoi, datorită lui Manu, am aflat de Humble Bundle. Cu doar şase dolari puteam să-mi cumpăr vreo cinci-şase jocuri originale, cu licenţă, inclusiv jocul preferat al copilăriei mele: Dawn of war, jocul care mă făcea să-mi pierd banii şi nopţile pe la sălile de internet-cafe.  Nu mi-a părut rău, totuşi…

S-a potrivit achiziţia mea fix în centrul scandalului voyo.ro vs vplay.ro. Deja îmi părea rău că mă uit moca cu neruşinare la “The walking dead”, “Dexter”, sau “The Simpsons”, însă, pe altă parte mă simţeam bine că am început primii paşi în a intra în legalitate.

Apoi, a început Steam-ul să downloadeze un update la joc. A descărcat 150 de mega (more…)

2 Comments

Sfârşit de an

Am 93 de articole în sertarul cu Drafts. Sunt subiecte diferite, de la problema ţiganilor la a prietenilor care vin la tine doar când vor ceva. N-am reuşit să termin…

1 Comment

Cel mai bun piure de cartofi cu un mic secret

Toată lumea ştie să facă piure

Cureţi cartofii, îi fierbi, apoi îi striveşti. Adaugi lapte, unt şi sare şi amesteci. Ei bine, nu, sau cel puţin aşa susţine Heston Blumenthal, prezentatorul emisiunii Kitchen Chemistry (Chimie culinară) de pe Discovery.

A prezentat o reţetă puţin modificată faţă de ceea ce ştiam cu toţii, dar care a ieşit delicioasă, pentru că am şi încercat-o. Tehnica de a pasa doar cartofii ţinuţi în prealabil la o anumită temperatură este necesară pentru a păstra amidonul în cartof, şi nu în apă, pentru că de acolo vine gustul excelent.  Piureul rezultat este cel mai cremos şi mai fin pe care l-ai gustat vreodată. Da, ştiu, zici că-i titlu de prosport, dar te asigur că nu vând nimic şi nu fac reclamă nimănui (poate doar ţăranilor din Covasna, care au cei mai buni cartofi).

Ingrediente

Un kilogram de cartofi : alege-i pe cei mai mari-conţin mai mult amidon. Ar fi de preferat cartofii cu o formă mai alungită, sau ăia “noi”.
240 ml de lapte: de preferat lapte (more…)

6 Comments

Ponta nu a mărit impozitele!

M-a tras cineva mai demult de mânecă şi mi-a zis că scriu cam mult despre politică, ba aici, ba pe pagina de facebook. Ce pot zice, după o anumită vârstă te mai interesează şi viitorul ţării, nu numai bucile şi ţâţele de pe facebook.

Revenim, că am deviat de la subiect. Trebuie să clarific de la bun început că-l urăsc pe tizul care e premier din toţi rărunchii. De ce? Pentru că e îngâmfat şi prea plin de el. Pentru că minte cum respiră şi e atât de dobitoc să recunoască faptul că fură. Nu o mai bag pe aia cu plagiatul, că deja o ştiţi. La alegerile recente am preferat orice alt candidat în afară de ăla de la USL, pentru că eu consider că uniunea stalinist leninistă ne va băga în faliment ca pe greci. Dar, să avem răbdare, zic.  Ca o paranteză, (more…)

8 Comments