Trebuie să recunosc, aveam fobie de dentist, pentru că:
1. Prima măsea care a zburat s-a ţinut ca Vin Diesel când atârna deasupra unei prăpăstii. S-a chinuit stomatologul vreo juma de oră să scobească nenorocitul de molar. Din fericire eram anesteziat, dar imaginea acului care-mi dezvirgina gingia nu era prea plăcută. Brrrr, nici acum n-am uitat cum se opintea şi trăgea de biata măsea ca de un cal mort.
2. Cabinetul stomatologic al liceului părea o cameră de tortură din filmele horror: scaun îngălbenit de pe care pica vopseaua, lipsă anestezic, lipsă instrumentar şi un miros “ca de spital”. Heh, ce, aţi auzit ceva de dezinfectat? Visaţi în continuare. Procedura de “scos nervi” era foarte dureroasă şi implica: găurirea smalţului “pe viu” (ce naiba, eşti bărbat sau nu?), plasarea unei pastiluţe de 1 mm diametru în gaura formată (parcă-i zicea “arsenic“, deşi e posibil să nu fi auzit eu bine) şi închiderea găurii cu un mic pansament. Mă pişam pe mine de durere, îmi tremurau genunchii doar când intram în cabinet şi simţeam mirosul ăla ciudat.
Apoi am ajuns într-un cabinet modern. Era diferenţă ca de la cer la pământ, se observa tehnologia de ultimă-oră, se vedea că e curat şi sterilizat, dar fobia îşi făcea simţită prezenţa. Parcă ieri am intrat pe uşă tremurând ca un câine la injecţie. Aveam să aflu în decursul timpului (peste 30 de vizite la stomatolog) că nu-s singurul băiat care are fobie de dentist: erau prea puţini băieţi prin sălile de aşteptare. Fetele se înghesuiau să-şi trateze problemele stomatologice, să-şi albească dinţii sau să-şi facă un detartraj, iar băieţii veneau doar să le însoţească.
Vă dau un sfat: stomatologii nu-s călăi, ba chiar din contră, eu am nimerit persoane foarte drăguţe. Instrumentarul s-a schimbat complet, tehnica a evoluat, iar babele comuniste au dispărut (de fapt există şi acum, dar doar la policlinicile de stat). Nu există “nu mai avem anestezic, trebuie să suporţi”, aşa că n-aveţi niciun motiv să nu mergeţi la un cabinet stomatologic. Nu, nici motivul financiar nu stă în picioare. Ştiu, costă ceva, însă nu trebuie să faceţi toată lucrarea într-o lună. Azi ceva, mâine altceva, peste opt luni altceva (ca mine) şi gata treaba.
Acum chiar pot zice: “Ce naiba mă, ditamai holteiul tremură în faţa unei injecţii?”.
Leave a Reply