Armele copilăriei II

Partea a doua: arme cumpărate de mama.

1. Pistol cu bile. Strămoşul airsoftului, pistolul cu bile era visul oricărui băiat cu vârsta cuprinsă între 6-13 ani. Muniţia nu era scumpă, însă preţuiam fiecare bilă ca şi cum ar fi fost ultima. Punguţele cu bile erau disponibile doar într-un singur loc, iar banii nu creşteau în pom. Pentru că efectul produs de bila care atingea pielea unui coleg/prieten nu era foarte relaxant, pistolul cu bile nu participa la „lupte”. Era folosit doar pentru a trage în fete (misogini mici), babe sau animale (câini, păsări). Raza de acţiune depindea de costul pistolului, iar precizia era excelentă.

2. Pistol cu apă. Probabil cea mai ieftină armă. Muniţia se găsea peste tot, problema fiind reumplerea rezervorului într-un timp cât mai scurt. Raza de acţiune foarte mică, precizia bună doar la distanţă mică. Putem să-l considerăm strămoşul paintball-ului, dacă în apă erau strecurate câteva picături de cerneală.

Mai târziu au apărut nişte (more…)

1 Comment

Armele copilăriei

Băieţii au fost din totdeauna băieţi, iar armele doar au evoluat. Ordinea lor nu o cunosc, însă încerc să le enumăr pe toate: Prima parte: arme homemade. 1. Praştie făcută…

11 Comments

Vaidenoi

Vin alegerile prezidenţiale. Adică trebuie să ne alegem pentru încă 4(sau 5) ani încă un tip care va freca duda şi va alege guverne. Apropo de dude…

Ştiaţi că Radu Duda va candida la alegeri nu? Cine e Duda ăsta? Păi n-am chef de explicat, citiţi voi aici . Tipul s-a născut într-o familie de medici, a dat la teatru şi s-a căsătorit cu o membră a casei regale române (mă rog fosta casă regală).

Adică, a devenit principe al României. Şi s-a gândit că poate ajuta România mai mult decât a ajutat-o pe vremea răposatului. Am uitat să vă spun că Radu, când era tinerel, turna. Nu turna filme cum ar fi trebuit, ci turna oameni la Securitate.

Acum, marea întrebare care vine în mod normal: noi cu cine votăm?

1. Preşedinte hăhăitor (more…)

2 Comments

Douăj de ani

Atâţia ani trecură. Din 1989 şi până în 2009.

Ce revoluţie mă? V-aţi dilit cu toţii? Cică fraude la sistemul electoral! Pe cât punem pariu că toţi tinerii ăia care au apărut „laiv” pe tuiter, realitatea sau protv nici măcar n-au fost la vot?

Pentru că nici eu nu aveam de gând să merg să-mi aleg primarul. Toţi fură, toţi mint, asta gândeam. Însă pentru nimic nu voi lăsa pe altul să aleagă în locul meu. Asta s-a întâmplat şi în Moldova. Tinerii chefuiau pe la grătare iar bătrânii au fost la vot. Şi ghici cu cine au votat? Exact, comuniştii votează cu… comuniştii.

În filmuleţul de mai jos observăm un tip care agită frenetic un steag tricolor fără stema binecunoscută a Moldovei. Adică steagul nostru, al României. Asta ce vrea să însemne? Cumva vreo uniune cu (more…)

2 Comments

Suspectaţi de blat

Aveam de gând să scriu despre asta, dar mi-au distras atenţia alte subiecte, ca gigi şi revoluţia.

Aşa că… rapidul a luat-o de la Dinamo… rău de tot. Nu sunt dinamovist, rapidist sau stelist aşa că pot judeca la rece.  Au jucat bine şi au meritat victoria. Însă…nu asta e părerea altora.

În timp ce conduceam furia albastră am auzit o conversaţie dintre un dinamovist (mândru nevoie mare) şi un stelist (amărât, echipa mai are puţin şi retrogradează, gigi e la puşcărie). Normal că dinamovistului i s-a amintit de faptul că Steaua a participat cu gândul la Liga Campionilor. În care au făcut exact ce au făcut şi turcii la Plevna.

Asta e boala (more…)

1 Comment

Atlas de romanisme II

Mimetismul: însuşirea românului de a copia toate acţiunile vecinului cu scopul vădit de a impresiona. Deşi obiectele achiziţionate nu-i vor folosi niciodată, românul se simte bine în pielea lui atunci când diverşi inşi îl laudă pentru obiectele „de artă” din casă.

Dacă vecinul de la trei îşi cumpără plasmă, românul nu se poate ambţine să nu-şi facă credit pe trei ani, plătind triplu, doar pentru a-şi satisface plăcerea.

Îşi schimbă rabla cu un Logan doar pentru a-i lăsa pe vecinii neserioşi care fac mişto de el cu gura căscată. Îşi pune număr preferenţial ca să vadă lumea „cine-i şeful tuturor”.  Îşi ia aparat de îndreptat banane, deşi, în mod evident, nu are nevoie de el.

Spre deosebire de alte populaţii românii imită doar obiceiurile proaste. Spre exemplu încă e cool să fumeze doar pentru că toţi prietenii lui fumează. E cool să-şi facă freză de tip struţ, doar pentru că aşa i-a zis Gigel prietenul cel mai bun că „aşă se poartă”. Încă are  impresia că, folosind o cutie de gel de un leu şi un tricou cu sclipici D&G ( nu aberez  şi nu împrumut de la alţii), va agăţa fata visurilor lui.

E cool să se-mbete ca porcu’  şi să (more…)

1 Comment

Atlas de românisme I

Fără legătură cu albumul lui Puya, sau cu recenta campanie de radio:

Punctualitatea: însuşire a omului contemporan, care lipseşte cu desăvârşire la români. Românii nu pot şi nu vor să vină la timp. Îţi dai întâlnire cu ei la ora 14.00 şi ei apar la ora 15.00 invocând spiritele rele sau traficul. Nu-ţi dă telefon pentru că ăla e pentru proşti.

Când totuşi apare, se face că plouă şi că nimic nu s-a întâmplat. Nu contează că tu aştepţi ca boul, nu contează că tu aveai alte planuri… Apare zâmbitor şi fără scuzele de rigoare pentru „mica întârziere” începe să-ţi îndruge câte-n lună şi-n stele despre problemele lui medicale, sau mai rău despre problemele cu consoarta. De parcă pe tine asta te interesa.

Punctualitatea a murit o (more…)

4 Comments